Intotdeauna mi-a fost frica ca voi ramane insarcinata si apoi se va dezlantui tot potopul asupra mea. Poate e o frica care mi-a ramas in sistem de la mama care incerca si ea sa ma sperie legat de sex, poate e ceva ce am mostenit de la matusile mele care au facut copii pe banda rulanta…si asa ceva nu se face, nu e frumos…
Oricum orice act sexual cu potential neclar era un stres pentru mine, in timp, dupa..iar ciclul era o asteptare ca si cum astepti mos craciun si ziua de sambata…Sarbatoream cu surle si trambite venirea durerilor lunare pentru ca putea sa respir linistita ca am scapat si de data asta. Momentele in care am stat cu stresul in stomac au fost chinuri groaznice.
Si desi imi plac copiii la nebunie, aceasta frica de a avea un copil, de a avea aceste resposabilitati de parinte m-a facut sa afirm in ultima vreme sus si tare ca nu vreau copii, ca nu sunt suficient de matura pentru copii si alte cele.
Chiar dupa ce Mihaela prietena mea a nascut si am locuit cu ea 6 luni, practic crescandu-l impreuna pe Andrei ma speria orice replica „Vai ce bine iti sta cu bebe, ar trebui sa faci si tu unul”.
Ma rog ati inteles ideea de cat de terminat nervos eram de gandul ca as putea fi insarcinata…
Luna aceasta insa am trecut iar prin chinul acestor intrebari…Cand am realizat ca a trecut 1 saptamana si nu nimic, frica mi-a cuprins corpul si dureri chinuitoare de spate m-au luat. Nu mai puteam sa respir de frica iar mintea mea turuia intruna…Ce naiba se va intampla? Incotro sa o iau? Ce decizie sa iau?
Am petrecut 3 zile cu dureri fizice, in care mi s-au inflamat plamanii, rinichii, si abia respiram, abia ma miscam si eram paralizata de panica gandului ce o sa ma fac daca e adevarat. Chiar daca am 29 de ani nu e momentul ideal sa am un copil…Am plans, nu am dormit si ma BUCUR ca am trecut prin aceasta experienta.
M-am trezit intr-o dimineata si mi-am dat seama ca nu ar fi sfarsitul lumii…si ca de fapt mi-ar placea sa spun ca sunt insarcinata si mi-ar placea sa pot sa spun acest lucru tare, cu bucurie si mandrie. Si ca cele 9 luni iti ofera o experienta pe care orice femeie ar fi fericita sa o traiasca.
A fost o dimineata in care in mine s-a linistit ceva. Si am acceptat ca da sunt acum in momentul in care daca as fi cu cineva cu care as simti sa am un copil, nu as avea vreo problema cu asta ci chiar mi-ar placea 🙂 Am imbratisat aceasta liniste si aranjare a sufletului meu si am stat cu starea asta….deschisa spre ce are sa-mi ofere existenta.
Si da m-am bucurat ca testul a fost negativ dar stiu acum in inima si fiinta mea ca nu ma mai opun acestui lucru sa se intample…si sunt fericita 🙂
Si multumesc acestei experiente chiar daca a fost dureroasa fizic si emotional m-a eliberat de o teama si o incordare foarte veche….Just say Yes!
