Am crescut intr-o familie in care imnul repetat zilnic de minim 20 de ori a fost “Noi nu avem bani” “E imposibil ca nu ne ajung banii”. Si totusi am crescut la tara, intr-o familie de intelectuali cu salarii foarte bune comparand cu restul familiilor si nu a fost sa ne lipseasca ceva. Tata si-a cumparat toate jucariile electronice pe care si le-a dorit, mama spargea bani foarte repede si usor.
Firesc avand motto-ul “Noi nu avem bani” in ADNde cate ori erau ceva bani in casa se duceau foarte repede ca sa ajungem din nou sa ne respectam imnul familiar.
Asa se face ca am crescut in acest stil, gasind scuze pentru orice faptul ca nu am bani. Nu pot sa-mi cumpar asta, nu imi permit excursia ca nu am bani. Am crescut cu mentalitatea de lipsa, de insuficient, de neajuns, de minus. Intotdeauna mi-am dorit sa am bani care in viziunea mea inseamna cash sau card adica sa-i am fizic.
Mentalitatea ca nu avem bani, ca e criza, ca suntem saraci cred ca ne caracterizeaza societatea romaneasca. Desi suntem in tranzitie de prea multi ani, in criza la fel totusi mall-urile sunt pline, carucioarele dau pe dinafara, lumea mananca in oras foarte des, mergem doar cu masina personala, dam 40 de lei pe un bilet la un film pe care il putem vedea pe net, bem cafea starbucks zilnic de vreo 15 lei, fumam mult, ne cumparam haine doar de Zara, Bershka, iesim in cluburi de fitze, ne luam tocuri de milioane, parfumuri multe si scumpe, mergem in week-end-uri la munte unde ne petrecem bine.
Insa cu toate cele pe care le avem in viata noastra si ni se par normale NOI NU AVEM BANI!!! Nu ne permitem! Mintea noastra inca traieste in lipsa desi comportamentele noastre sunt diferite.
Si avand aceste credinte adanci infipte in cerebel in loc sa mergem in Cipru in vacanta pentru 300 de euro, ne ducem la Mamaia unde platim 500 de euro pe acelasi sejur, in loc sa mergem pe o croaziera unde platim 700 euro, mergem la bulgari unde dam acelasi pret sau poate mai mult. In loc sa calatorim in Europa ne ducem la turci sau greci la all inclusive sa mancam ca porcii, si sa bem pentru ca insfarsit AVEM de toate, Ne-am ajuns!!! In loc sa vizitezi locuri minunate stai intr-un complex unde te balacesti intr-o piscina, stai in magazine si cheltui bani ca zau nu ai altceva ce face. Bagam la benzina in masina si ne investim atatia bani in ea mai mult decat in viata noastra. Actionam din putin, avand in minte conversatia ca nu avem insa alegerile proaste pe care le facem ne costa mult. Alegem sa traim ca niste saraci desi cheltuim ca niste bogati!
Asta-i mentalitatea in care traim! Nu zic ca-i rau sau bine ci doar zic cum vad eu mentalul nostru colectiv.
Am vrut sa vin in Thailanda acum 2 ani insa nu aveam buncarul plini de bani si am renuntat. Am asteptat sa vina momentul cand o sa dorm acoperita in bancnota ca sa realizez ca in sfarsit imi permit sa fac acest pas, ca va fi SIGUR.
Acum 8 luni cand am plecat din tara mi s-a parut ca plec la capatul lumii. Aveam nevoie de o schimbare urgenta asa ca am ales sa plec cu toate ca aveam foarte putine economii. Mi se parea ca sunt eroina nationala pentru aceasta calatorie extrema iar gandul ca voi sta pe o insula in jungla m-a facut sa cumpar tot ce era in supermarket sa fiu sigura ca cu mine.
Prietena mea Jeni care m-ai fusese aici mi-a spus sa-mi iau un rucsac cu chestii esentiale ca o sa-mi cumpar haine de acolo, ca e foarte usor. N-am crezut si am luat ORICEas fi putut avea nevoie in viata de zi cu zi timp de 3 luni.
Evident ca drumul ca fost horror de greu cu un bagaj super greu. Ajunsa aici m-am desumflat si m-am hotarat sa nu cer presedintelui Romaniei nici o medalie de onoare, cand am intalnit atatia tineri si adulti care isi traiesc viata calatorind. Oameni care de peste 20 de ani traiesc in Asia intre Indonezia si Thailanda sau India. Care sunt turisti de atatia ani.
La inceput nu am inteles cum traiesc acesti oameni? Din ce? Cum pot sa duca o viata atat de relaxata de atatia ani stand doar pe plaja si fumand iarba?
Oamenii care duc acest stil de viata sunt oameni simpli si tare frumosi. Oameni care nu mor daca nu si-au luat ultima pereche de conversi. Oameni care si-au dat apartamentul de acasa in chirie si isi administreaza acest venit lunar. Oameni care nu-s cu figuri in cap si nici cu cosuri de cumparaturi pline. Oameni care au economisit pentru ca stiu ca acest stil de viata este ceea ce isi doresc in viata. Oameni care 6 luni stau pe plajele din Thailanda si care 6 luni lucreaza greu in birouri din Anglia sau State. Oameni care aleg inteligent.
Viata in Asia e la fel de scumpa ca in Romania sau in unele locuri mai ieftina. Gasesti un pranz de la 1 euro la 3 euro. Poti gasi o casa pe plaja cu bucatarie si toate cheltuielile la 250 de euro/luna, un bungalow fara bucatarie tot pe plaja in sunetul valurilor cu 13 euro/noapte. Bilete de avion spre Asia gasesti de la 500 euro pana spre 800 euro care sunt preturi foarte ok. Ai internet asa ca daca lucrezi online si remote e minunat! Ai tot ce ai nevoie si plus maretia peisajelor si a zenului care pluteste in aer.
Totul tine de CUM ALEGI SA Traiesti!!! Vrei sa stai in oras, intre blocuri, cu masina sub fund si sa te bucuri de vizitele in mall, sau cafea in starbucks? Sau vrei sa stai in hamac, sub palmier in sunetul valurilor blocat uimit de frumusetea locurilor? Vrei sa stai in fleasca iernii sau caldura asfaltului sau vrei sa stai pe o plaja exotica. Pe aceiasi bani. Uneori varianta numarul 2 e mult mai ieftina si MUUULLLT mai benefica decat viata de oras….Depinde ce alegi, cum vrei sa-ti traiesti viata, cee important pentru tine. Si atunci cand actionezi din putin si lipsa sa stii ca tot Alegere se numeste.
Sunt momente in care trebuie sa-mi dau 2 palme sa-mi revin si sa constientizez unde sunt, si sa vad frumusetea care ma inconjoara. Alte ori sunt in plina agitatie si sa ma loveste din plin linistea locurilor, zenul plutitor, sunetul insectelor si valurile marii.
Pentru mine asta e cel mai important lucru acum, sa fiu fericita, sa am pace interior si exterior, sa traiesc intens si frumos, sa fiu inconjurata de oamenii frumosi si iubitori.
Am renuntat la Zara, la starbucks, la apartamente, la masini, la cariera, la un nume pe o carte de vizita, la renume, la a avea tone de bani. Tot ce ne construim ca sa dea bine e ca un castel de nisip. Pana la urma pot sa am pe mine toale de 100 de euro de zara si sa fiu atat de trista incat sa vreau sa mor azi. Si chiar daca ma bucur enorm de viata boema de oras pe care o am in tara acum am ales sa stau pe insula, in natura, fara supermarket sau masini. Cu liniste pentru ca Am ales sa fiu fericita si linistita.
Tu ce alegi zi de zi in viata ta? Alegi si atunci cand alegi sa nu faci nimic, sau sa te plangi sau sa continui aceleasi comportamente asteptand rezultate diferite.
Suntem singurii care ne dam curs vietii noastre prin Alegerile pe care le facem, prin ceea ce e CU ADEVARAT IMPORTANT pentru noi.
Alege sa te opresti din fuga, din agitatia de a umple golul care e doar in mintea noastra si uita-te la ca e Important pentru tine si cum alegi zi de zi sa iti petreci viata.
Va pup
Rashmi
4 thoughts on “Despre cum să îți trăiești viața în hamac”
multumesc mult! am citit 2 postari scrise de tine si mi-ai schimbat complet starea de spirit. esti plina de har si Adevarul graieste prin tine
Multumesc si eu Ionut de faptul ca ma citesti si ca te distrezi cu mine :)))
frumos scris, dintr o lume de vis…ne poti impartasii din ce traiesti concret acolo? Am vrea si noi sa traim in Thailanda asa ca o marturisire sincera la modul concret financiar si de unde te sustii ne ar fii de ajutor…
Sigur Iana. Ne putem auzi pe privat. Da-mi un email te rog. Pup