Cred ca in relatii reusim sa ne descoperim pe noi insine. Sunt calea cea mai rapida, cum ii spun eu, training de zi cu zi. Relatiile ne tin in priza, fie ca sunt de cuplu, de familie, prietenie sau munca. Practic suntem in relatii toata viata noastra, dar nivelul de intimitate si deschidere depinde de noi, si de experientele trecute care de multe ori ne sunt inconstiente.
Am descoperit o carte care vorbeste de co-dependenta, care ma ajuta mult sa vad unde sunt, sa imi vad reactiile, sa imi simt nevoile….care ma ajuta sa vad si uneori sa ies din acest jocuri pe care le fac in relatii…
Relatiile pot fi extax…pot fi o nebunie…pot fi complicate…pot fi in multe feluri…Sunt de fapt asa cum le percepem..si le percepem datorita experientei si ranilor din trecut…
M-am gandit sa impartasesc si cu voi cateva lucruri pretioase din aceasta carte. Poate va sunt de folos, poate va ating, poate va fac sa vedeti lucrurile mai usor.
Text extras din cartea „Stepping out of the Fear” Krishnananda – Institute for love http://www.learningloveinstitute.com/
„Cand ne apropiem de o persoana intr-o legatura ce implica intimitate si intensitate, fie ca este vorba de relatie de cuplu, prietenie, relatie de munca sau relatie de familie exista aceeasi dinamica. E o misiune personala pentru fiecare dintre noi care dorim sa iesim din relatii de co-dependenta sa ne constientizam aceasta dinamica.
Relatiile, toate tipurile de relatii reprezinta cea spatiul propice pentru copilul interior de a se arata. Pentru ca in spatele ranilor noastre, noi purtam la nivel inconstient nevoi nesatisfacute si asteptari care apar in cadrul relatiilor.
Trecerea de la co-dependenta la relatii constiente implica intelegerea si contientizarea felului in care copilul nostru interior se maninfesta in relatii din prisma ranilor pe care le are.
Rolul nostru e de a invata cum relatiile pot fi un proces de invatare si crestere interioara.
Termenul de „co-dependenta” descrie starea in care lipsa de incredere si lipsa iubirii de sine conduc la incapacitatea de a avea Iubire in viata noastra. Ca persoane co-dependente fie incercam sa gasim o alta persoana care sa ne umple golul interior fie evitam apropierea fizica, emotionala din cauza fricii de a nu fi respinsi sau avand frica ca ne vom pierde pe noi. Co-dependentii se gasesc fie in relatii conflictuale disfunctionale care continua una dupa alta, sau aleg sa traiasca in izolare, refuzand orice ocazie de intimitate. Toate problemele persoanele co-dependente isi au originile in aceste rani. Ele arata o stima de sine scazuta, lipsa de iubire de sine, puternica frica de intimitate care cauzeaza neintelegeri si insatisfactii.
Cand devenim intimi cu noi insine si ne simtim ranile putem pune capat co-dependentei si creea fundatia pentru Iubire.
Pentru a intelege si a simti ceea ce inseamna rani, folosim termenul de „copil interior.”Aceasta sintagma este o metafora pentru a descrie o parte din noi extrem de vulnerabila si pretioasa care a experimentat trauma sub forma de tradare, invazie si reprimare. Ca rezultat al acestei traume, esenta noastra naturala si darurile noastre sunt acoperite de un strat de rusine sau blocate in frica sau intr-o stare de inghet interior. In loc sa traim plini de incredere, traim in neincredere, in loc de relaxare traim in tensiuni iar inocenta noastra a fost inlocuita cu mecanisme si strategii de aparare.
Avem o parte in noi insine care e ca un baietel/fetita si care nu are conceptul zilei de maine, caruia nu-i place sa astepte sau sa fie dezamagit. Nu crede ca exista alta data cand nevoile lui sa fie indeplinite. E un spatiu care nu poate sa faca fata dinsconfortului si durerii. Fiecare dintre noi putem reactiona diferit cand suntem in acest spatiu, dar la baza exista aceleasi comportamente pe care le numim si „starea copilului ranit” sau „starea emotionala a copilului interior”. Cand ne aflam ca Adult in acest spatiu nu avem abilitatea sa fim cu ceea ce este, sa ne continem emotiile si sa ramanem prezenti. In schimb suntem intr-o stare de soc, inghet sau neincredere, insecuritate. Reactionam impulsiv, atacam, ne izolam.
Ca adulti cand suntem in acest spatiu ne identificam total cu acest copil interior si nu putem sa fim constienti ca de fapt noi nu suntem aceasta stare. Ne-am creat propria indentitate de sine bazata pe experienta copilului interior. Dar aceste experiente, traume nu sunt parte naturala din noi, ele sunt rezultatul contidionarilor sau a experientelor asupra carora nu am avut nici un control.
Cand nu avem intelegere sau spatiu pentru aceste frici, nevoi si comportamente ale copilului interior care pot fi constiente sau inconstiente, Viata noastra e plina de suferinta si ne cauzeaza probleme si neintelegeri, in special in relatiile noastre.
Dependentul si anti-dependentul
Una din dinamicile de baza a relatiilor noastre isi are radacinile in rana de abandon si frica de acaparare pe care le punem in joc in relatiile noastre intime.
Fiecare dintre noi purtam in noi ambele rani dar din cauza unor experiente particulare din copilarie suntem mai mult identificati cu una dintre ele. Intram in relatii sau ne creem relatii astfel incat sa ne oglindim aceste rani, avand ocazia de a ne vindeca prin relatie.
Practic devenim complementari in ranile pe care le purtam. Dar in loc sa intelegem acest lucru si sa intram mai profund in acest mecanism luand totala responsabilitate pentru felul in care acest model de relatie ne-a fost activat deseori ne pierdem in proiectii si in acuze aduse partenerului.
Rana de a fi acaparati, sufocati – Anti-dependentul
Cand suntem in rana de a fi sufocati ne este frica de apropiere pentru ca aceasta reprezinta riscul de a fi controlati, manipulati sau fortati sa dam sau sa facem ceva. Acesta poate fi felul in care „iubirea” a ajuns la noi ca si copii. Intimitatea reprezinta pierderea libertatii. Desi ne dorim apropiere, suntem plini de neincredere si nu stim ce inseamna cu adevarat Intimitatea.
Putem intra intr-o relatie cautand iubire, dar principala noastra sursa de care ne-a hranit si unica pe care am cunoscut-o a fost aceea de a fi singuri – in natura, in meditatie, in momente creative sau in orice alte activitati.
Cand avem aceasta frica de a nu fi sufocati, putem sa ne cultivam abilitatea de a ne hrani cu iubire in singuratate, sa ne focusam energia pe directia noastra in viata sau sa ne gasim bucurie in linistea noastra. Dar de cele mai multe ori exista o mare frica de apropiere care de fapt este o reactie la experienta timpurie ca singurul mod de a primi iubire e sa fii singur.
De accea in relatie devenim obsedati sa avem „Spatiu” simtind mereu presiunea ca se asteapta ceva de la noi. Aceasta este ceea ce numim „anti-dependetul”. Este o parte din noi de umbra, o parte renegata, o stare de nevoie a copilului abandonat si e felul in care anti-dependentul e atractiv ca si partener.
Strategiile si comportamentele cele mai comune ale „anti-dependetului” care ii creaza atat de mult conflict si durere sunt:
- Apropiere si retragere (niciodata deschizandu-se cu adevarat catre partenere dar dand suficienta energie pentru a pastra partenera/ul intr-o stare de speranta ca urmeaza)
- Control prin Indisponibilitate
- Simtindu-se superior crezand ca nu e cersetor, ca nu cere iubire
- Lasand fara putere partenera/ul, coplesind-ul
Anti-dependentul are totala convingere ca problema este la cealalta persoana care este incapabila sa isi ofere singura iubirea, si care se agata de el. El nu poate recunoaste ca teama de intimitate creaza acest model.
Rana de abandon – Starea de dependent
Din cauza ranii de abandon, avem o foame de apropiere care sa ne umple golul copilului interior care are profund intiparita experienta de a fi nedorit, neiubit, nevazut si nesustinut.
Singurul fel prin care stie sa isi „vindece” aceste rani este prin iubirea si suportul oferit de o alta persoana. Foamea de iubire si panica ca nevoile nu-i vor fi indeplinite alunga de cele mai multe ori iubirea dupa care tanjeste atat de mult.
Cand suntem in aceasta stare, ne dezvoltam darul de a impartasi iubire, de a ne contopi cu celalalt dar din pacate acestea sunt contaminate cu o fina disperare. In cele mai multe cazuri datorita lipsei de incredere in sine, cand abandonul nostru il resimtim puternic, renegam si nu exploram capacitatea noastra de a sta cu noi in singuratate, de a ne oferi noi iubire si de a ne indeplini dorintele.
Credem ca singura cale catre fericire se gaseste in apropierea cu ceilalti si in special cu o anumita persoana. In relatii ne simtim mereu frustrati, ne plangem si dam vina pe celalalt pentru ca nu este disponibil pentru noi. Putem incerca diverse strategii sa-l tinem pe celalalt langa noi, dar rezultatul este doar respingere si conflict.
Strategiile cele mai comune ale „dependentului” sunt:
- Sa ceara, sa cerseasca afectiune
- Sa se planga
- Sa faca pe victima sau pe vinovata
- Sa impuna
- Sa aiba resentimente si sa devina trist, depresiv
El sau ea pot sa ramana in starea asta multi ani pana sa faca inutilitatea acestui comportament. Si chiar dupa ce vad ca acest comportament nu are rezultate, tot traiesc cu credinta ca problema sta in incapacitatea celuilalt de a se deschide.
Pentru ca avem ambele rani in noi, putem sa alternam intre a ne juca de-a dependetul si anti-dependentul in relatiile noastre intime. Si daca ne uitam cu atentie putem sa vedem ca aceasta este dinamica pe care o avem in toate relatiile noastre nu doar cele de cuplu.
Unele persoane pot sa ne declanseze rana de abandon sau rana de sufocare. Cand lucram cu cineva ne ajuta sa ne observam cum, cand si ce situatie ne apar aceste rani si cum ne sunt reflectate de catre partener.”
Pentru a de vindeca acest rani e important sa constientizam ca fiecare dintre noi avem ambele rani in noi. In momentul in care ne luam responsabilitate si ne simtim fiecare rana, nu mai avem nevoia sa o aducem in relatiile noastre.
Cu drag de feminitate
Lia Bolte
