Mult timp am citit în cărți și am auzit în cursuri, programe online, etc, că e rolul femeii să inițieze un bărbat, să-l deschidă înspre puterea lui interioară și spre divinitate pentru ca atunci când femininul se trezește e o forță puternică care mișcă masculinul.
Mult timp nu am știu ce înseamnă acest lucru și am încercat să caut exemple în jurul meu.
Pentru că îmi doream să inițiez un bărbat în deschiderea inimii, în meditație, în relații conștiente, în tantra, în a trăi viața cu bucurie și ușurință și a-l iniția spre profunzimea sufletului său.
Fără să vreau au fost modele pe care le-am preluat și le-am adus în relațiile mele.
Am văzut cazuri de femei care iși conduceau și controlau bărbații. Aceste femei le spuneam ce să facă, ce e bine pentru ei, pentru relație, ce cărți sa citească, cînd să vină acasă, unde au greșit și le arătau calea spre desăvârșire. O cale destul de aspră pentru el, ele ajung să fie mămicile lor iar ei niște copii ascultători.
Am văzut apoi cazuri de femei care entuziasmate de tot ce au descoperit în cursurile și experiențele spirituale încercau să aducă acest lucru în relația lor. Să-i inițieze pe iubiții lor pentru a descoperi acea trezire. Aceste femei le dădeau cărți de citit, îi cărau pe la cursuri și încercau să îi ducă dupa ele in experiența lor personală de expansiune. Aceste femei nu au avut răbdare cu bărbații lor și i-au judecat după teorii și cărți, altele i-au părăsit pentru bărbați spirituali și tantrici iar altele i-au izolat pentru că nu erau spirituali ca dânsele.
Apoi am văzut femei care au decis să pornească singure in căutarea lor și să iși curețe și slefuiască sufletul inainte de a-l găsi pe el. Sunt femei care au ales calea solitară sperând ca la finalul drumului îl vor găsi pe el, care este deja desăvârșit, spiritual, tantric și pregătit pentru a trăi la alt nivel. Sau poate că la finalul călătorie vor găsi un bărbat care le vor iniția pe ele.Sunt femei care deseori sunt singure, fără acel bărbat pe care se pare că nu-l pot găsi.
Ce au in comun aceste femei in relaționarea cu un bărbat?
Acest femei au ales să inițieze un bărbat și să-i deschidă inima folosindu-se de minte. Aceste femei fie i-au cicălit, fie i-au împins de la spate, fie i-au judecat, fie i-au respins, fie au încercat să le găsească calea bărbaților. Și au încercat să facă asta folosindu-și mintea, folosind argumente, folosind cărți, folosing logica.
Ce nu au știut aceste femei este că o Femeie poate trezi Inima unui bărbat si a-l susține in trezirea lui doar atunci cînd aduce Iubire si Acceptare în relaționarea cu el.
Pentru că ăsta e cel mai mare dar al unei Femei: să creeze un spațiu de Iubire în care celălalt poate să fie asa cum simte. Un spațiu în care nu te simți împins de la spate, în care ești recunoscut ca Bărbat pentru ceea ce ești si ce aduci in relație. Un spațiu in care cei doi știu ca relația este o cale de trezire spre abundență si viață și vindecare a rănilor vechi și că Relația se co-Crează.
Mult timp am crezut că e de datoria mea să-i arăt bărbatului unde să ajungă, ce să facă. Și mi-am dorit să fiu doar cu bărbați inițiați, tantrici, spirituali.
Și după mai multe relații care nu au funcționat am ales un partener care nu este spiritual, care nu meditează, care nu urmează calea mea, care nu citește cărți spirituale.
Am ales să intru în relație pentru că am simțit un potențial de a mă găsi pe mine dincolo de măștile și credințele spirituale. Să mă întâlnesc cu mine reală și să întregesc părțile blocate în experiențe vechi.
Și de la început am hotărât să nu fiu nici una din acele femei: nici cea care controlează, nici cea care impinge de la spate și nici solitara. Am hotărât să dau o șansă reală întâlnirii dintre noi, sa Fiu eu Însămi și să-l descopăr pe el așa cum este.
Am înteles că bucuria mea de viață, râsut meu plin, senzualitatea și curiozitatea pe care o aduc între noi, dorința mea de a mă crește, onestitatea pe care o aduc între noi, dansul meu cu viața și continua dorință de a-mi găsi profunzimea, nebunia mea, îl inspiră mai mult decât orice curs sau carte citită.
Am ales să-l cunosc, iubesc așa cum este el și să-l primesc in viața mea cu brațele deschise. Să nu-l judec, să nu-l împing, să nu-i spun cum să fie. Să-l iubesc pentru ceea ce este să câteodata să-l invit să experimenteze. Și să-l accept și iubesc fără să mă aștept ca el să fie într-un fel anume…pentru că deja este minunat…că de aceea sunt cu el.
Și da, Femeia știe intuitiv Calea Inimii și asta e singurul fel în care poate iniția un bărbat. Pentru că de fapt asta e scopul și celorlalte femei….
Inima unui bărbat este un loc foarte vulnerabil și putem intra după ce am creat un mediu de încredere și atunci cand suntem invitate.
Iar atunci când bărbatul invită Femeia, și cei doi se simt asa cum sunt în acel moment….Experiența e greu de pus apoi în cuvinte….
Drag femei, iubițivă bărbații pentru ceea ce deja sunt. Bucurați-vă de darurile și calitățile pe care le au. Multumițile zilnic pentru ce vă oferă, pentru ceea ce sunt. Încercați să-i simțiți cu inima, să-i descoperiți. Și astea nu se fac în cuvinte ci în atingere, în suport, în săruturi, în a-l simți pe el bărbatul din viața voastra.
Iar dacă nu-i mai iubiți, sau nu-i apreciați, sau vreți doar să vă foloșiți de ei, sau vreți să-i schimbați atunci mai bine vă despărțiți de ei. Pentru că sunt alte femei care o să-i aprecieze și o să-i iubească.
“Copyright 2012-2014 Lia Bolte – Toate drepturile rezervate. Orice utilizare a textului chiar si partial, fara acordul autorului este considerat infractiune si pedepsita penal.“