Joaca de-a viața – Guest post

Draga mea,

Am ajuns la concluzia ca iau viata prea in serios. Asa am facut in cea mai mare parte a anilor de cand sunt aici. Am avut si momente in care am facut totul in joaca si am curs cu ce a venit in calea mea, momente in care mi-am urmat curiozitatea si frica. Da, frica, pentru ca ea m-a condus de multe ori acolo unde era cea mai mare bucurie.

Toate lucrurile minunate au venit in viata mea atunci cand eram foarte deschisa, desi nu stiam unde ma duce drumul acela si nu aveam nici o idee despre cum o sa o scot la capat, dar stiam ca acel drum era cel mai potrivit, desi era cel care ma speria cel mai mult.

life-is-too-important-to-be-taken-seriously-quote-1

Cu siguranta ai trecut prin asta. Cel mai probabil ai avut cel putin un moment in viata ta cand ai avut de ales intre drumul sigur, batatorit, care stiai unde incepe si unde se termina si drumul care-ti provoca batai de inima puternice si fluturi in stomac.

Acel drum care stii ca urma sa iti aduca satisfactii enorme, in primul rand pace in suflet, pace pentru ca stiai ca ai ales ce ti-a spus inima sa alegi si, in plus, o enorma bucurie.

Te umpleai de energie doar cand te gandeai la el, daramite cand inaintai pe el. Si cat de frumos curgeau toate in calea ta. Veneau oamenii potriviti, situatiile potrivite.

Cum ar fi sa traim asa fiecare zi? Cu curiozitate si bucurie?

Nu spun sa nu luam viata in serios. De fapt, ba da, exact asta spun. 😀

Bine, suntem si serioase cand o cere situatia, dar cum ar fi sa ne jucam cu viata?

Cum ar fi sa intampinam cu curiozitate ce vine in calea noastra? Cum ar fi sa privim cu deschidere spre fiecare clipa?

Pana la urma, eu una am vazut ce rezultat am avut din atitudinea serioasa fata de viata. Incrancenare, mult efort depus si multa energie consumata, de cele mai multe ori, mult mai mult decat e nevoie, lipsa de claritate, o apasare enorma, sentimentul ca viata e dura, chiar si descurajare.

De multe ori am simtit ca e mai mult decat atat. Trebuia sa fie mai mult decat atat.

DBcFq8RDTk_1396554107172

Am crescut intr-o familie unde totul era luat foarte in serios. La scoala trebuia sa fiu serioasa si ascultatoare, acasa trebuia sa ma implic in treburile casnice, cum altfel? Cu multa seriozitate si dedicare. Dedicata eram, dar de ce atat de multa seriozitate?

Urla bucuria in mine :D, isi dorea sa iasa la suprafata, sa se manifeste. Vroiam sa ma joc chiar si atunci cand spalam vasele sau cand o ajutam pe bunica sau pe mama la prajiturit, dar rasetele nu erau apreciate in familia mea. Ba chiar dimpotriva.

Aveam mai multa liniste, mai bine zis, eram lasata in pace atunci cand eram serioasa si ascultatoare, luam totul asa cum mi se zicea, fara sa pun prea multe intrebari –nici asta nu mi se potrivea, pentru ca aveam o curiozitate extraordinara – chiar si atunci cand participam la preparatul unei ciorbe, intrebam mereu de ce se pun la fiert legumele in ordinea asta, de ce asa si nu altfel? – of course, eram privita cu scepticism, pentru ca mama si bunica luasera acele retete si obiceiuri de la alte femei, poate mamele sau bunicile lor si le duceau la fel mai departe, fara sa isi puna prea multe intrebari. 🙂 Si in cadrul asta, am aparut eu, cu enorma bucurie si incantare fata de tot ce se intampla in jur, cu muuuulta curiozitate si entuziasm.

Ce am invatat atunci a fost ca nu merita sa le exprim, pentru ca imi agitam linistea. 🙂 Ca si copil, am simtit ca nu e mediul in care sa exprim toate aceste porniri naturale, pentru ca eram descurajata aproape de fiecare data.

Multa vreme am dus cu mine aceste masti, de fata, apoi femeie ascultatoare, intelegatoare, care nu are prea multe de spus si e foarte serioasa in ce priveste viata, munca, relatiile. Le manifestam la munca, in societate. Doar cu prietenii foarte apropiati ma aratam eu, in toata splendoarea. 🙂

dd35638

Pana intr-o zi, cand am decis ca asta sunt eu, bucurie, entuziasm, curiozitate, iubire si multe altele, si ca  e momentul sa exprim ceea ce sunt.

Nu sunt apreciate in fiecare mediu aceste insusiri, dar nici nu mai vreau asta. Am acceptat ca nu pot – si nu mai vreau – sa fiu pe placul tuturor si ca cel mai important pentru mine e sa am eu pace in suflet, sa fiu impacata cu mine.

Iar cand ma uit in oglinda sa simt ca sunt mandra de mine pentru ca exprim ceea ce sunt.

E un exercitiu continuu, inca nu-mi iese de fiecare data, dar perseverez.

Intrebarea pe care mi-o pun acum este urmatoarea: daca tot am de stat aici cativa ani buni 😀 , cum ar fi sa ma joc cu viata?

Pana la urma, e alegerea mea. Cum ar fi sa o fac ca un experiment, ca un exercitiu creativ si sa vad ce lucruri vin in calea mea?

Stiu ca pot oricand sa ma intorc la seriozitatea de pana acum, daca nu imi place ce iese. 🙂

Cu drag,

Ioana Chirilă

“Sunt o femeie care exerseaza sa nu ia viata in serios si, mai degraba, sa curga cu ea. Acum 5 ani ajunsesem intr-un punct in care nu mai stiam cine sunt si ce vreau. Atunci am inceput calatoria interioara si am descoperit ca totul ni se intampla ca sa ne aminteasca cine suntem noi cu adevarat si sa o si manifestam. Am invatat ca nimic nu e intamplator si ca avem libertatea de a alege.”

DSC-574

Ioana este una din cititoarele Femeia Trezită care a ales să își lase voce în scris și să împărtășească din felul în care trăiește.

Mulțumim Ioana și te așteptăm și pe tine să ne inspiri. Trimite un email la contact@femeiatrezita.ro daca vrei sa publici un articol.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s