Abandonul Asumat – guest post

Azi avem un articol pentru cititoarele Femeia Trezită scris cu Inspirație de Irina Gherghilescu

Am ales să împărtășesc cu voi experiența mea legată de starea de abandon. Nu, nu te gândi că am fost abandonată de părinți sau de orice altă persoană pe care am întâlnit-o în această viață. Voi povesti astăzi despre a te abandona lui Dumnezeu, abandonul asumat.

Sunt foarte des întrebată cum adică să mă abandonez lui Dumnezeu? Asta înseamnă să stau toată ziua și să sper, sau să aștept ca ceea ce vreau să se împlinească de la sine fără ca să fac nimic?! Ce înseamnă expresia “Let go and let God”?

În primul rând ca să aflăm ce înseamnă abandonul asumat este nevoie să privim în natură. O să iau ca și exemplu păsările cerului, vrăbiuțele. Ele își construiesc cuiburi, sau găsesc singure locuri de adăpost pe timp de iarnă. Au parte de hrană și de apă fără ca să își facă griji legate de acestea.

Totul pentru ele curge în modul firesc al lucrurilor sau sunt cum spunem noi, oamenii, în starea de flux.

Și noi, obișnuiam să trăim în această stare până când… până când a intervenit mintea cu fricile, judecățile și îngrijorările ei și a pus stăpânire pe noi.

Atâta timp cât trăim cu frica grijii zilei de mâine și nu îi dăm drumul (fricii) nu putem vorbi de o stare de abandon.

A te abandona înseamnă a te detașa, a da drumul la frică, a renunța la gândurile de îngrijorare și a-ți pune toată încrederea în Univers (God/ Dumnezeu). Asta nu înseamnă să stai pur și simplu. Acțiunea are și ea rolul ei în viața noastră.  Ideea este să te observi mai mult, să fii atent la propriile gânduri și la propriile trăiri și să inveți să le gestionezi. Starea de abandon se reamintește și se exersează.

De ce am spus se reamintește?! Pentru că ne naștem cu ea. Dacă te uiți cu atenție la un copil cu vârsta cuprinsă între 0 și 2,5 ani vei observa ca el trăiește exact această stare. Nu îi este frică și se repede să facă lucruri chiar periculoase (alergatul în stradă, curiozitatea de a băga ceva în priză etc) până le spunem noi, adulții, că este periculos și nu trebuie să facă asta.

Dacă stăm să ne gândim bine se spune că doar două frici sunt înnăscute: Teama de a nu cădea de la mare înălțime și teama de zgomote puternice. Restul de frici se învață/ dobândesc, înca din fragedă pruncie.

Ca sa rezum ceea ce am spus inainte:

Pasul 1 – Observarea atentă a ceea ce este acum în viața ta, a gândurilor și trăirilor proprii.

Pasul 2 –  Conștientizarea și acceptarea că lucrurile sunt așa cum sunt și asumarea 100% a responsabilității acestora.

Pasul 3 – Renunțarea la orice formă de control, de a controla viața, de genul: Vreau ca lucrurile să stea așa, sau să se rezolve în acest mod, ori vreau să se întâmple asta acum etc.

Dacă vei urma acești 3 pași starea de abandon vine ca zorile, fără ca să îți dai seama și te vei afla într-o permanentă stare de flux, FIIND mai mult, decât FĂCÂND, pentru că vor apărea nenumărate oportunități și sincronicități care îți vor aduce mai mult decât ai nevoie ca să fii împlinit și deci, fericit.

Un ultim gând: Poți alege să renunți la control și să te abandonezi vieții, sau poți alege să suferi. Alegerea este întodeauna la tine!!!

Guest Post:

Numele: Irina Gherghilescu

Cine sunt eu cu adevărat este important doar pentru mine. Sunt o pagină albă care se scrie pe ea însăși în fiecare clipă.

Mă găsești aici: http://urmeazatiinima.ro/