Guest Post – Abuzul: destin sau alegere?

fgh

 

Se pare ca azi – mai mult ca niciodata – societatea se intoarce impotriva abuzului la adresa femeii. Vedeti voi, abuzul acesta exista el in toate formele: verbal, emotional, psihologic, fizic. Desigur, cu totii avem astazi acces la studii de specialitate despre impactul abuzului asupra starii noastre psihice, emotionale –cuvantul trauma ne este, oarecum tuturor cunoscut. Concepte precum “stress-ul post-traumatic” sau “depresia” survuleaza deasupra noastra si ne ajung pe la urechi nu tocmai rar; cumva intr-o forma sau alta “lumea” le da mai multa atentie acestor notiuni decat, sa zicem, acum 10-15 ani.

Lasand insa la o parte generalitatile privind studiile psihologice, teoriile, conceptele si actiunile umanitare indreptate spre a aduce la lumina ororile ce se petrec zilnic, exista un sambure interior al fiecarei femei care a trecut prin asa ceva si care are ceva de spus.

Personal, pot spune ca inca de foarte tanara am avut o predilectie spre “baietii cei rai”. Imi aduc aminte ca in prima zi de scoala mi-a picat cu tronc un baiat “deloc cuminte”… insa a continuat sa ma atraga pana in generala… si dupa aceea pana in liceu. Cand am inceput acest articol ma gandeam strict la relatia de cuplu, insa acum, ca imi revizuiesc amintirile, pot spune ca am avut parte de persoane abuzive si in alte tipuri de relatii. Cand le povestesc acum prietenilor mei din afara tarii, ceea ce noi -copii ai unui liceu de prestigiu din Bucuresti- am trait in copilarie raman socati si se gandesc ca Romania a ramas in urma cel putin vreo 50-70 de ani.

27537646_2052246788320055_1249605865_o

Am avut un dascal care ne manca mancarea in fata noastra, care ne punea sa ii facem masaj pe spate si in cap in timpul orelor de curs (unora in taberele de studiu, le pica “masaj la picioare”). Sau intr-o zi imi aduc aminte ca a lovit-o pe o eleva cu catalogul in cap de fata cu toata clasa; A doua zi cand parintii respectivei eleve s-au prezentat la scoala pentru a clarifica situatia, niciun elev al clasei nu a putut recunoaste ce vazuse cu ochii sai: fetita fusese intr-adevar lovita cu catalogul in cap.

Nu o sa-mi iert niciodata ca n-am avut curajul sa fiu oaia neagra, sa ma ridic in picioare si sa o confrunt pe invatatoare direct. Alt dascal (de data aceasta vorbesc de educatoarea de la gradinita) la care eu am copilarit chiar, mergand la ea acasa la ore suplimentare in fiecare zi, s-a enervat intr-o zi pe o fetita careia nu ii placea mancarea de pranz si careia in consecinta i se facuse rau asa ca a obligat-o sa continue sa manance ceea ce vomitase, indesandu-i linguri de voma pe gat. Ca sa nu vorbesc de loviturile pe care le primeam fiecare dintre noi de cate ori ieseam din cadrul stabilit de ordini aproape militaresti. Oribilitati, stiu. Uneori povesteam acasa. Alteori, nu… Si pe undeva inca mi-e rusine sa vorbesc despre aceste experiente. Rusine si frica: daca o sa citeasca X si o sa afle ce cred cu adevarat despre ea? (Pentru ca abuzatorul poate fi deopotriva femeie sau barbat, evident J).

27604065_2052246358320098_1159661603_o

Poate unii dintre voi se gandesc ca sunt o persona careia ii place drama sau ca exagerez. Poate, uneori tind sa fiu prea mult in povestea mea pentru ca acele evenimente mi se pareau ca si copil, foarte, dar foarte nedrepte. Astazi insa, cred ca pot sa ma uit un pic mai detasata la ele. Intentia nu este de a ma plange, de a sterge cu cineva pe jos, de a ma razbuna sau de a-mi asterne furia pe o coala de hartie. Nici decum. Mai degraba vreau sa impartasesc cu voi, experienta mea cu abuzul si ce am facut eu cu tot aceast melanj de evenimente.

In ultimii ani am lucrat suficient la mine incat sa imi intorc copilaria si relatia cu parintii si dascalii pe toate fetele. Am parcurs de asemenea un frumos traseu de cateva zile de cunoastere interioara alaturi de Lia, unde am avut ocazia sa ii spun mamei mele pe viu tot ce am simtit atunci cand eram in prezenta acelor dascali; exercitiu in care am jelit suficient incat sa ma pot ridica si sa o eliberez pe fetita interioara de acea incarcatura emotionala. Am intrat in cabinetul psihologului, am cunoscut metoda ESPERE, constelatiile familiale, ho’oponopono… Am gustat din toate in incercarea mea de a ma elibera si a gasi raspunsuri. Dupa cum veti citi mai tarziu, mult sperata “eliberare” a venit ceva mai tarziu, pe neasteptate.

Ce au insa toate aceste evenimente din copilarie de a face cu relatiile de cuplu abuzive? Inca nici eu nu stiu si poate nu voi stii niciodata concret. Poate ca acele experiente au creat un teren propice pentru ca mai tarziu sa aleg un partener de-a dreptul abuziv. Cumva un fel de: “taci si inghite ca trece”. Psihologia este pana la urma un taram de continua cercetare si intepretare, ipoteze fara concluzii certe.

27583121_2052246751653392_2127961890_n

Aseara reflectam asupra unei relatii de cuplu pe care am incheiat-o acum 8 luni. Si ma gandeam ca de fapt ce m-a tinut acolo a fost speranta ca persoana se va schimba. Ca se va transforma in lumina din el in care eu credeam.

Citeam undeva acum cateva luni ca abuzul nu da chiar asa buzna peste noi; Ci ca face parte din decizii mici, zilnice. Intr-o zi i-am permis sa ridice tonul si sa priveasca cu dispret alegerile mele, in alta zi i-am permis sa imi verifice telefonul, in alta zi i-am permis sa ma ameninte ca daca mai fac o gluma similara imi da una si ma lasa zacand pe jos 10 zile – ca nimeni nu o sa stie de mine. Si uite asa, relatia pe care mi-am dorit-o cu atata ardoare, si ceea ce parea el a fi un conte scos din timpuri aristocrate, s-a transformat in abuzatorul meu. Am devenit “responsabila” pentru cum se simte el, pentru toate povestiile din capul lui, trebuia sa-mi “schimb atitudinea”, sa ma port frumos in societate si sa ma opresc din dansat ca atrag privirile celor din jur.

Il iubeam. Din prima zi de cand l-am vazut, m-au apucat fiori prin tot corpul. O combinatie intre o recunoastere din alte vieti –probabil- si ceva ce parca curgea prin mine si imi zicea: Doamne, ce persona buna. Instinctul nu prea ma insala iar pentru asta acea citire la prima vedere va ramane pentru totdeauna o enigma pentru mine. Imi aduc aminte ca eram cam amortita. Desigur, o teorie ar zice ca am fondul pentru a fi in rol de victima si ca de aceea sunt atrasa atat de puternic de “persecutori”. Sau cum spune o buna pritenea de-a mea: imi place sa lupt pentru iubire; sau mai degraba pentru iubirile ce par (si sunt) neimpartasite a.k.a sa am ambitii prostesti. Sunt neimpartasite pentru ca a iubi inseamna a darui, si trebuie sa fie ceva ce vine din ambele parti, si trebuie alimentat din ambele parti. Iubire nu inseamna a te sacrifica sau a te lupta pentru X, pentru ca nimeni nu o sa-ti ridice statuie pentru asta.

Iar aici revin la copilarie: Mereu ma imprieteneam cu cei mai rai baieti ai clasei. Cu cei pe care “lumea” ii ura si ii arata cu degetul pentru ca injurau, chiuleau, fumau –comportamente deloc adecvate intr-un liceu cu dichis. Si totusi, acei baieti ma tratau altfel decat pe restul lumii pentru ca si eu ii priveam diferit. Ma gandeam ca n-or fi totusi chiar atat de rai. Vedeam in ei (sau unii ar zice ca “proiectam pe ei”) si o parte buna. Imi aduc aminte cum intr-o zi un coleg “rau” care a fost exmatriculat a venit si m-a luat in brate de ramas bun, spunandu-mi: “sa fii cuminte si sa nu ajungi ca mine”.

fara-violenta

Se zice ca oamenii cei mai traumatizati ajung la randul lor sa traumatizeze. Evident, nu intru in detalii referitoare la teoriile legate de psihopatie care evidentiaza ca anumite zone ale creierului legate de emotii nu functioneaza cum trebuie. Nu imi permit. Nu am studii psihologice. Sunt doar un simplu cautator, dornic de a impartasi din experientele proprii.

Poate ca abuzatorii pe care i-am intalnit de-a lungul drumului au fost la randul lor abuzati, maltratati etc. Poate ca pe undeva acesti oameni au decis sa “se inghete” pe ei insisi pentru a nu mai simti nici bine, nici rau.

27650462_2052246814986719_1608582675_o

Cert este ca ultima experienta de care va vorbeam mai sus si cea in care, evident, m-am implicat cel mai mult emotional m-a ajutat sa ies din cercul vicios de abuzator- victima, sau cum vreti voi sa-l numiti. Imi doream enorm acea relatie pentru ca –pe cat de multe neajunsuri avea – fusese primul care pe bune frate ca ma vroia (sau asa credeam eu pe atunci). Si imi oferea si satisfactii. Nu erau toate zilele negre. Si tocmai asta este ceea ce m-a tinut acolo atat de mult timp. Acum ma iubea si ma tinea in brate, acum isi iesea din pepeni si imi tragea vreo jignire. S-a terminat atunci cand intr-o cearta m-a lovit fizic. A doua zi nu parea ca s-ar fi intamplat ceva gresit. Nici eu nu l-am confruntat direct. Nu am facut-o pentru ca stiam ca mi-ar zice ca a facut-o in gluma, sau ca nu era pe bune, ca nu a intentionat, ca exagerez eu cu teoriile mele psihologice.

Prin urmare sfarsitul a fost mai degraba ambiguu din partea mea. Am intrerupt contactul cu el si m-a ajutat desigur faptul ca el avea job intr-o alta tara. Se zice ca abuzul emotional poate avea consecinte mai profunde si mai de lunga durata decat cel fizic: vorba aia: poate pe undeva violul e placut, partea nasoala este ca nu putem vorbi despre el.

Am reusit sa ies din poveste si mai ales din acel haos (pentru ca altfel nu poate fi) sprijinindu-ma pe acea parte din mine care vroia sa transceada acea etapa. In timpul unei sesiuni de exercitii cu oul de jad am inceput sa plang dintr-o data, si am reusit energetic sa ma conectez cu acea parte din mine care isi dorea libertate, fericire, sa zburde prin viata. Desigur, nu a fost chiar atat de usor a.k.a “fairytale-like”… insa acel moment il am bine pastrat in memorie. Mi-am spus pur si simplu: vreau sa-mi fie bine cu adevarat.

Iar apoi cred cu tarie in deciziile pe care le luam zilnic. M-am hotarat intr-o zi ca s-a terminat cu relatiile tumultoase, cu dramele si per total cu relatiile in care investeam si nu primeam nimic in schimb. Paranteza: Desigur ca fiecare om merita iubire si poate unii m-ar judeca ca privesc relatiile in termeni de: “investitie – castig”. Insa ceea ce vreau sa spun este ca doar de dragul “dezvoltarii spirituale” nu merita nimeni sa fie tratat necorespunzator. Nu suntem mai presus decat ei daca “ii iubim neconditionat” cu pretul de a fi raniti. Iubirea neconditionata si dezvoltarea noastra proprie si personala se poate face si de la departare, in intimitatea noastra si din spatele cortinelor.

DSC00046

Pur si simplu am inchis usa celor care azi ma vroiau in viata lor, maine nu, care aparent ma iubeau dar in realitate erau gelosi pe reusitele mele, sau mereu creau o competitie intre mine si ei. Poate insa ceva s-a schimbat si in interiorul meu; pentru ca poate toti acesti “ei” imi aratau ceva din mine ce inca nu era rezolvat. Sau poate dupa ani de introspectii, exercitii si iertari, am reusit sa fac un salt. Cumva, brusc, s-a curatat cerul de nori fara ca eu sa ma fi fortat prea tare.

Este o simpla alegere si este legata de atitudinea pe care o avem fata de viata noastra. Poate parea egoist, dar aleg sa investesc energie doar in lucrurile care imi aduc bucurie si satisfactie. Prefer sa imi spun parerea direct decat sa stau ore in sir la un telefon ascultand bagatele, sau sa zic un simplu NU SE POATE in loc sa-mi “sacrific” timpul pentru intalniri superficiale sau care pur si simplu, nu ma ajuta sa cresc. Pentru ca a venit un moment in care ma cam plictisisem sa ma aud zicand “nu pot sa-l refuz ca mi-e rusine” sau mai rau, situatii in care ma lasam usor manipulata sau spuneam ce vrea sa auda persoana din fata mea, doar de dragul de a nu o supara.

27653687_2052248154986585_292970490_oCred ca fiecare poate sa isi creeze o viata in care sa se bucure din plin. Si din nou: totul depinde de noi! Pentru ca la urma urmei si agresorul este agresor pentru ca noi ii permitem.

Cu drag de viata,

Manuela Paul

Cadiz, Ianuarie 2018.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s