în Luna Femeilor vreau să Sărbătoresc Bărbații din viața mea

Azi noapte am ieșit pe balcon să hrănesc pisica și un miros puternic de iasomie mi-a lovit centrii receptori… Doamne câtă frumusețe și viață e în jurul meu…o adevărată Binecuvântare..

Și am stat așa în liniște în miez de noapte inspirând mirosul puternic de iasomie, în timp ce în iazul vecin broaștele își aveau concertul. Pisica dormea sub lumina lunii, șopârlele alergau țânțarii, greierii răsunau de peste tot și eu eram Vrăjită de frumusețea și Perfecțiunea acestui Moment.

Ceva din mine ar fi vrut să imortalizeze acest moment perfect, sublim, divin… și apoi ceva din mine a spus Nu te agăța…bucură-te de acest moment..

și atunci am început să plâng de fericire, de recunoștință, de extaz, de mulțumire pentru acest moment.

vikasa

Unii cred că am ajuns să locuiesc pe o insulă tropicală din noroc, pentru că am bani mulți, pentru că m-au întreținut alții însă puțin îmi cunosc povestea personală și provocările care m-au împins să fug departe din România și să o iau de la capăt.

Mult timp am fost supărată, furioasă pe bărbații din viața mea datorită abuzurilor fizice, emoționale pe care le-am suferit eu cât și femeile din familia mea. Într-o lume dezechilibrată, în care bărbații fac ce vor m-am considerat mereu o victimă a lor care tace și face, care îndură, care e important să supraviețuiască.

Născută într-o familie tradițională patriarhală unde se zice că străbunicul își lovea nevasta cu furca peste burtă pentru a pierde copilul, unde bunicul făcea copii din flori pe bandă rulantă chiar cu vecina, unde bunica și mama primeau bătaie că vorbesc prea mult am crescut cu Ura asta față de masculin și cu o dorință impotentă de a mă răzbuna.

Și pentru asta am mâncat multă bătaie, am fost umilită, am fost subiect de batjocură în școală, adolescență, material de pariuri masculine, am fost înșelată, mințită, abuzată emoțional, sexual, bifată ca un trofeu sexual, folosită, fraierită, jignită.

Și supărarea asta am purtat-o ani buni cu mine pentru că era singura care îmi aducea siguranță în pătrățelul meu de femeie – din categoria toți bărbații e porci și Vai săraca de mine cât mai sufăr.

Faptul că eram victimă în relația cu bărbații îmi aducea recunoașterea că eu sunt bună, inocentă, minunată, îmi aducea atenție, simpatie, validare a emoțiilor latente, îmi aducea răzbunare asupra lor și pedepsirea socială pentru că spuneam la toți cât de nașpa sunt ei și într-un fel ciudat îmi aducea dreptate și justificare.

Și pentru că eram mereu pe pilot Automat de victimă care dorește răzbunarea era musai să intru în relații care să îmi valideze teoria. Ca și cum ar fi fost o Ioana d’Arc a Represiunii Feminine și îmi căutam câmpiile de bătălie.

Cu cât o relație părea imposibilă emoțional, fără viitor și cu mult tragism emoțional și suferință Mă aruncam cu tot avântul… Ioiiii…

au fost momente în care am vrut să mă mut în Africa :)) am stat în relații poligame deși eram monogamă total, am stat în relații cu dependenți de sex, droguri, am fost cu bărbați cu personalitate bordeline și narcisiști.

Și în toate relațiile astea tulburi am avut Tupeul să dau vina pe ei, să îi fac responsabili pentru mizeria mea emoțională, să îi acuz pentru cine sunt și alegerile lor de viață și NU am stat nici un moment să mă chestionez pe mine. și m-am plâns…of of cât m-am mai plâns de Ei, de nesimțirea lor, de dependențele lor.

Anul trecut în Mai fiind cu nervii la pământ și obosită pe câmpul bătăliei emoționale am făcut cu Click, mi-a căzut fisa :)))) și mi-am dat seamă că ei pot să fie cine vor și cum vor, să facă ce le trece prin cap Însă eu am ALEGERI pe care e important să mi le Asum.

Eu ALEG dacă vreau să fiu într-o relație cu ei, eu ALEG dacă vreau să fiu abuzată emoțional, eu Aleg să fiu o victimă, eu aleg să rămân deși sunt umilită, nerespectată… eu aleg să fiu în Relație cu cineva total diferit de mine șă să-mi întrețin visul de al schimba și că Alegerea a fost mereu a mea..cel puțin după ce am crescut și am putut să fac ceva.

24955338_10212445730192494_5981306610895628823_o

Și Wowww a fost un moment Așa de puternic și e ca și cum m-aș fi trezit în Ridicolul situației… luptând cu morile de vânt ca Don Quijote…

Când am Ales să îmi ASUM alegerile pe care le-am făcut, când m-am uitat cu onestitate la relațiile mele din trecut….a fost momentul în care am depus Armele și m-am oprit din Luptă, din răzbunarea asta ancestrală.

M-am Ales pe Mine am putut să plec tare împăcată și bine cu mine.

Iar ieri noapte când mireasma iasomiei și sunetul greierilor și a broaștelor m-au făcut să Plâng de bucurie, recunoștință față de viață și pentru acel moment Sublim….le-am mulțumit în gând fiecărui Bărbat din viața mea “Imperfect” sau “Perfect”..pentru că tot ce am trăit cu ei m-au adus în momentul ăsta de perfecțiune.

Ei au fost acele Steluțe Suflete din viața mea care m-au ghidat prin Întuneric ca să îmi găsesc Lumina. Ei sunt motivul pentru care azi locuiesc pe o insulă tropicală. Ei sunt motivul pentru care azi lucrez cu alte femei. Ei sunt motivul pentru care trăiesc o viață liberă și binecuvântată.

Ei au generat și susținut procesul meu de Întregire, de Asumare, de Transformare a energiei colective de Victimă, de Împuternicire, de Ardere a lucrurilor moștenite ce mă țineau într-un glob de sticlă…. ei au provocat și susținut alchimia asta feminină și miracolul de care mă bucur acum.

Iar zilele astea în care am tot sărbătorit Energia Feminină, am realizat că relațiile cu bărbații cei mai dificili și care m-au rănit cel ma tare de fapt au fost cele care m-au transformat cel mai mult….și că ocupată să fiu supărată și furioasă pe ei am uitat să le mulțumesc, să le spun ce au însemnat pentru mine.

Din cauza unui El am ajuns să mă găsesc, să îmi găsesc vocea, să mă exprim, să îmi găsesc puterea și frumusețea…

Din cauza lui am ajuns la primul meu curs cu oul de jad acum 7 ani, din cauza lui am lucrat cu rănile mele vechi, din cauza lui am ajuns în Thailanda, din cauza lui mi-am creat compania aici în Thailanda, din cauza lui am organizat cu succes retreaturile de feminitate de aici de pe insulă, din cauza lui am descoperit traumele fizice și emoționale din corpul meu, din cauza lui vorbesc acum fluent engleză și franceză, din cauza lui mă simt victorioasă și încrezătoare în mine, din cauza lui m-am maturizat, din cauza lui m-am explorat fizic, emoțional și sexual, din cauza lui mi-am putut da drumul la magazinul cu ouă de jad, din cauza lui mi-a descoperit limitările și libertatea, din cauza lui am descoperit ce vreau, cine și cum sunt și din cauza lui m-am transformat din Omidă în Fluture.

Nu aș putu fi unde sunt în acest moment Unic, dacă nu ar fi fost bărbații ăștia în viața mea care au ales să își asume rolul de abuzator, călău, dependent de sex, substanțe, agresiv astfel ca eu să îmi găsesc Lumina și Darurile interioare.

Așa că strălucirea mea, viața mea frumoasă, traiul pe o insulă tropicală, ecstazul cu viața se datorează lor și a tututor momentelor perfecte trăite cu ei. Și Rolul lor nu a fost de Fericiți până la adânci bătrâneți ci au avut un rol de Maestru în scena asta a vieții.

Ieri în miez de noapte cu mireasmă de iasomie am stat cu mine și cu ei și le-am Mulțumit pentru Cine Sunt, pentru Tot ce au făcut și adus în viața mea, pentru rolurile nasoale pe care au ales să și le asume, pentru “suferința” care au fost obligați să o stârnească…

Mi-am cerut iertate pentru ura mea direcționată spre ei și pentru momentele în care nu i-am văzut în Lumina lor, în care i-am negat și scos de tot din viața mea și le-am trimis Iubire dintr-un spațiu Uriaș de Recunoștință, Iubire pură și le-am dat drumul de contractele noastre…. Și-au îndeplinit misiunea în interacțiunea noastră și am Primit asta… m-am primit pe mine înapoi…

Azi noapte am adormit plângând de fericire și în miros de Iasomie….în Luna Femeilor Sărbătoresc Bărbații din viața mea

daivid

 

 

One thought on “în Luna Femeilor vreau să Sărbătoresc Bărbații din viața mea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s