Teama de Singurătate

“Nimeni nu doreste sa fie singur. Toata lumea doreste sa se afle în mijlocul unui grup, de fapt, nu doar al unui singur grup, ci chiar al mai multor grupuri. Orice om apartine unei grupari religioase, unui partid politic, unui Club Rotary… si mai exista atâtea alte grupuri…

Omul doreste sa fie sprijinit 24 de ore pe zi, pentru ca nu se poate sustine singur.

Numai adevarul se sustine singur, minciuna si amagirea nu reusesc. Când este singur, omul începe sa simta o senzatie ciudata, vecina cu nebunia.

Aceasta nu este numai teama dumneavoastra. Este teama tuturor, caci nimeni nu este cel care este, nu este el însusi cu adevarat.

Societatea, cultura, religia, educatia – toate acestea conspira împotriva voastra înca din copilarie. Aceste institutii sunt atotputernice, copilul este neajutorat si dependent. De aceea, ele reusesc sa faca din el orice îsi propun. Ele nu permit nici unui copil sa creasca în conformitate cu destinul sau
natural.

4dcd288658631c6ed9f0ee71452af663

Toate eforturile lor sunt îndreptate catre transformarea fiintelor umane în niste roboti functionali, în cazul în care copilul este lasat de capul lui, nu se stie daca el va fi de folos intereselor majoritatii sau nu. Societatea nu este dispusa sa îsi asume riscul. Ea însfaca de mic copilul si începe sa îl modeleze, transformându-l în ceva util societatii.

Dintr-o anumita perspectiva, se poate spune ca ea ucide sufletul copilului si îi da o identitate falsa, astfel încât el sa nu-si mai dea seama vreodata ca îi lipseste sufletul, fiinta sa. Aceasta falsa identitate este un substitut. Ea este utila, dar numai în cadrul grupului care v-a dat-o. în singuratate, minciuna dispare, iar realitatea încearca sa se exprime pe sine. Asa se naste teama de singuratate.

Multa vreme, voi credeti ca sunteti cineva, dupa care, într-un moment de singuratate, realizati ca nu sunteti deloc ceea ce credeati. Astfel apare teama. Atunci cine sunteti? Mai devreme sau mai târziu, sinele va încerca sa se exprime, dar el are nevoie de o anumita perioada pentru a reusi…

Intervalul dintre amagire si momentul revelatiei a fost numit de mistici, pe buna dreptate: „noaptea întunecata a sufletului”. Omul nu mai traieste în amagire, dar nu a cunoscut înca nici realitatea. Traieste într-o stare de tranzitie, în care nu are habar cine este.

Problema este cu atât mai complicata în Occident, caci vesticii nu si-au dezvoltat de-a lungul timpului nici o metodologie care sa-i ajute sa descopere realitatea cât mai rapid posibil, scurtându-si astfel noaptea întunecata a sufletului.

Occidentalii nu stiu nimic despre meditatie, iar meditatia este doar un alt nume pentru singuratate, pentru tacere, pentru asteptarea revelarii realitatii. Ea nu este o actiune, ci o relaxare în tacere. Nu permite actiunea, caci orice ati face, veti actiona din falsa voastra personalitate.

Voi ati trait ani de zile cu o personalitate care v-a fost impusa de oameni pe care i-ati iubit, pe care i-ati respectat… si care nu au avut intentia sa va faca ceva rau. Intentiile lor au fost bune, dar ei nu stiau ce fac.

Parintii, profesorii, preotii, politicienii vostri – nici unul dintre ei nu a fost constient; au fost cu totii inconstienti, în mâinile unei persoane inconstiente, chiar si bunele intentii devin otravitoare.

Asa se explica teama cumplita care apare ori de câte ori ramâneti singuri, când tot ceea ce este fals începe sa dispara. Realitatea nu are nevoie decât de o clipa pentru a se manifesta, înlocuind însa ani întregi de minciuna. Este normal sa aveti nevoie de un interval de timp pentru a construi o punte între cele doua extreme.

Grupul este o premisa esentiala pentru existenta sinelui fals.

Cum ramâne singur, acesta începe sa se dizolve, lucru care îl sperie de moarte. Nu trebuie sa fiti însa îngrijorati, caci ceea ce poate disparea merita sa dispara. Este absurd sa te agati de el, caci nu îti apartine.

Nimeni nu poate raspunde în locul vostru la întrebarea: „Cine sunt eu?” Voi sunteti singurii care puteti sti acest lucru.

Tehnicile de meditatie nu au alt rost decât pe acela de a distruge ceea ce este fals în voi. Ele nu va ofera si realitatea, caci aceasta nu poate fi oferita sau transmisa.

Ceea ce poate fi daruit sau cedat nu este real. Realitatea este, ea nu poate disparea.

osho

Meditatia înseamna curajul de a sta singur si tacut. Treptat, omul începe sa simta ceva nou, o altfel de viata, o altfel de frumusete, o altfel de inteligenta – care nu au fost împrumutate de la altii, ci cresc din interiorul lui. Radacina lor este chiar existenta omului. Daca nu se dovedeste un las, daca nu se sperie, aceasta radacina va da cândva roade, iar omul va înflori.

Toate temerile voastre sunt produsele secundare ale identificarii.

Un barbat iubeste o femeie, si odata cu iubirea lui se naste si teama: daca îl va parasi, la fel cum l-a parasit pe acela de dinainte, când a venit la el? Exista deja un precedent; poate ca va face la fel si cu el. Teama îl strânge ca o gheara, în regiunea stomacului. Barbatul este mult prea atasat. El nu întelege o realitate simpla: el a venit singur în aceasta lume. A existat si ieri, când nu era împreuna cu aceasta femeie, si s-a simtit cât se poate de bine. Ieri nu simtea nici un nod în stomac. Chiar daca mâine femeia nu va mai fi alaturi de el, ce rost are sa simta acest nod? El stie deja cum sa traiasca fara ea, de vreme ce a mai trait astfel.

Mai exista si teama ca lucrurile s-ar putea schimba mâine… Cineva ar putea muri, ai putea da faliment, ai putea sa ramâi fara slujba. Exista o mie si una de lucruri care se pot schimba.

Voi sunteti încoltiti de o mie de temeri, si nici una din ele nu este valabila. Ieri ati trait aceleasi temeri, la fel de inutil, caci iata, a venit ziua de azi, si nu aveti nici o problema. Poate ca lucrurile s-au schimbat, dar sunteti înca în viata, iar omul are o capacitate uriasa de a se adapta la orice situatie.

Tăcerea este spaţiul în care omul se trezeşte. Dacă puteţi să rămâneţi singuri, absolut singuri, fie doar şi o singură clipă, ego-ul va muri, eul va muri. Ego-ul nu există în sine; el este întotdeauna în relaţie cu cineva. Aşa că, ori de câte ori eşti singur, te cuprinde o teamă profundă pentru că, dintr-o data, falsa identitate începe să dispară. Iar adevăratei identităţi îi mai ia puţin timp până să apără, căci ai pierdut-o cu foarte mulţi ani în urmă. Ca să înalţi un pod peste golul căscat în atâţia ani e nevoie de timp. În acel interval de timp, faptul că nu ştii cine eşti te face să te simţi că îţi pierzi minţile. Începi imediat să faci ceva, doar ca să ai o ocupaţie. Şi astfel, falsa identitate nu dispare, ea rămâne activă.

Solitudinea slăbeşte Eul. Nu mai există nimic cu care am putea fi în relaţie, şi – datorită acestui fapt – ego-ul nu poate exista. În consecinţă, dacă sunteţi gata să acceptaţi solitudinea, fără cea mai mică ezitare – fără dorinţa de a fugi – sau de a vă întoarce, dacă acceptaţi realitatea solitudinii voastre aşa cum este ea, aceasta devi­ne o ocazie extraordinară. Sunteţi ca o sămânţă, care conţine o mulţi­me de posibilităţi. Amintiţi-vă însă că sămânţa trebuie să explodeze, astfel încât planta să poată creşte. Ego-ul este la fel ca o sămânţă, el este o posibilitate. Când el se deschide, în voi se naşte Divinul. Şi tocmai solitudinea vă conduce la această unitate.
Când sunteţi ab­solut singuri, nu mai sunteţi. Clipa de solitudine vă face să explodaţi. Vă răspândiţi în infinit. A ajunge la solitudine – iată singura revoluţie autentică. Şi aceasta necesită mult curaj. Căutarea spirituală converge în întregime spre clipa de explozie, clipă în care ne regăsim absolut singuri. Solitudinea aduce cu sine exta­zul. Numai ea permite obţinerea iluminării.

Orice efort de evitare a singurãtãţii eşueazã şi va eşua, deoarece este împotriva legilor  fundamentale ale vieţii. În fond, nu ai nevoie de un surogat care sã te facã sã-ţi uiţi singuratãtea; trebuie doar sã devii conştient de singurãtatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simţi, este atât de frumos tocmai pentru cã reprezintã eliberarea de mulţime, de turmã, de celãlalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns sã auzi cuvântul „singur”, cã îţi şi aminteşti de o ranã; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te rãneşte. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple.

Încearcã deci sã gãseşti centrul tãu lãuntric în care eşti totdeauna singur, în care singurãtatea a fost întotdeauna perfectã. În viaţã, în moarte sau oriunde ai fi, eşti mereu singur. Însã aceastã singurãtate este atât de plinã – nu este nici un gol -, atât de completã, atât de încãrcatã cu toate darurile vieţii, cu toate frumuseţile şi binecuvântãrile existenţei, încât imediat ce ai gustat din propria ta singurãtate, durerea va dispãrea. În locul ei se va naşte un ritm nou, de o extraordinarã blândeţe, pace, fericire şi binecuvântare.

Aceasta nu înseamnã cã un om care este centrat în singuratate nu îşi poate face prieteni; în realitate, numai o asemenea fiinţã poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezintã o nevoie, ci o împãrtãşire; fiinţa umanã are atât de mult, încât poate împãrţi cu alţii.

Teama este la fel ca întunericul. Este imposibil sa faci ceva cu acesta, la modul direct. Nu poti sa-l arunci, nu poti sa renunti la el.

Singurul mod în care poti scapa de întuneric este sa faci lumina, întunericul nu dispare decât daca apare lumina.

Daca doresti sa ai parte de întuneric, nu ai decât sa stingi lumina; daca doresti sa scapi de el, nu ai decât sa aprinzi lumina. Cert este ca actiunea ta nu are nimic de-a face cu întunericul, ci numai cu lumina.

Osho

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s